Al meu , a mea- pronume posesiv.Atunci cand devine adjectiv pronomilnal posesiv devine mai interesant. De fapt atunci ne arata posesia cu adevarat.Arata posesia noastra, a mea, asupra unui lucru.Iata cum avem in posesie multe lucruri materiale si multe lucruri "nemateriale".Iata cum prin acest adj.pron.posesiv intram in posesia unei mame, unei surorii, sau unui frate, in posesia unui prieten, unui sot, copil, iubit, tovaras, amic.
Ne manifestam mandri sau poate nu, dar tinem sa ne demonstram posesia mai ales cand suntem gadilati sa o facem: "Cine e? Iubitul meu/ mama mea/ copilul meu...etc " Cat de corect e ce spunem?
Cat ne apartine posesia asupra acestor lucruri? Sunt ele intr-adevar ale noastre?E el iubtul meu? sau este al alteia?, e ea mama mea? sau e mama nostra?caci mai am frati, e el copilul meu?, dar l-am facut singura?
Iata egoismul nostru.Iata cum nu putem gandi in profunzimea lucrurilor pe care le traim.Iata cum ne trezim posesorii multor lucruri...oameni...sentimente care nu ne apartin numai noua, apartin lumii din care facem parte.Imi place orasul meu, bineinteles ca nu e numai al meu, imi place limba mea pentru ca a fost prima invatata, dar cati nu o vorbesc si-o canta-n versuri sau cu cantece o fac sa-i creasca maretia.Imi place tara mea pentru ca am trait mult timp in ea dar ce tarile altora imi plac mai putin? doar ca sunt ale lor? Nu .Locurile frumoase sunt pretutindeni, trebuie doar sa recunoastem ca sunt superbe chiar daca sunt ale lor
Oamenii buni sunt peste tot, trebuie cautati, fiecare poate sa ne fie mama, frate, sora, sau fiu.
Nu ne aparite nimic in totalitate ci suntem doar o parte a unui intreg.
Uitam cat suntem de posesivi si cat de usor ne imprejmuim proprietile, fara sa ne dam seama ca CEL caruia i se cuvin toate proprietatile, fara de care nimic nu ar exista ne priveste de UNDEVA fara sa ne imprejmuiasca.
