Imi place cand e liniste.In juru-mi prefer o liniste activa.Cum e aia?
O aureola care te linisteste in timp ce esti alaturi de cei dragi, care se rotesc in jurul tau, sporovaiesc neincetat si totusi nu reusesc sa patrunda aureola fermecata.De ce fermecata? pentru ca e numai in mintea ta.
Mai imi place si linistea aparenta, a lucrurilor care ne inconjoara.
Fotoliul meu preferat (cel pe care o sa-l gasesc) are linistea lui, un lemn tacut care a auzit vantul izbindu-se de coaja lui plina de viata, cand inca mai avea o viata.Acea viata a ramas in el ca o amprenta a lucrurilor trecute care fara sa le vedem, fara sa recunosteam isi lasa amprente peste tot.Vantul i-a lasat amprenta freamatului acestui lemn care a devenit un mobilier.Un mobilier care il luam de colo-colo, ii schimbam locul pana in sfarsit ii gasim locul in care el insusi sa aiba liniste.Sa uite copacul care era si sa se aseze LINISTIT in ordinea incaperii devinite casa pentru el.Schimba pamantul pe alt loc, poate pe un covor pufos sau pe un parchet tare sau poate va iesi afara si va sta iarasi pe pamantul care i-a fost parinte bun cand traia.
Mai imi place linistea hainelor care ma asteapta linitete ca sa le calc,fara sa comenteze, fara sa-mi reproseze ca stau unele peste altele mototolite, fara ganduri proprii doar cu gandurile stapanei care le poarta de fiecare data.Cele mai norocoase isi gasesc repede o ordine intr-un dulap normal, altele isi asteapta scopul ravasite.Tot spera ca vor avea alta stapana care sa le aprecieze.Dar cu toate astea nu scot un sunet.De ce ar scoate?Asa e firea lucrurilor.
Sa fie liniste in jur si noi insine.
Am auzit ceva??!!
