About secrets.....
Deci, incepem cu o concluzie, tuturor ne plac secretele...
Sau nu?
Nu...noi suntem aia care suntem sinceri pana la prostie....(de fapt cred mi se intampla decat mie).
Cat de sinceri putem fi cu cei din jurul nostru si de ce nu putem sa fim sinceri? De ce ne e teama de judecata celor din jurul nostru cand toate gandurile si actiunile noastre se vor intoarce la noi datorita...miscarii de rotatii,  desigur ?????

 :)

PICATURI

     A trecut ceva timp de cand nu m-am mai privit in oglinda cu leu.Oare ce am facut tot acest timp, de nu am avut timp sa adun picaturile de sunete catre eter?

 Privind in urma, mi-am amintit de saritura cu coarda elastica pe care am facut-o.Inca o mai am incolacita in juru-mi.Nu m-am lovit in cadere decat de cateva ramuri cu frunze si iata-ma  ajunsa pe un teren familiar dar necunoscut.Lucrurile imi sunt familiare, dar sunt noi, au numai mios, dar nu au forma pe care o stiam.

Vise noi, oameni noi sunt la o palma de destin distanta.Le privesc si nu stiu daca sa le ating, sa le adun, sa mi le insusesc.Privind in urma de unde am sarit, e cale lunga.Si chiar daca coarda elastica m-a mai dus de cateva ori din inertie in punctul de plecare, frica de a ma afla in locul de unde am sarit a fost gravitatia care si-a spus cuvantul.

I'll be back!

Sa tot incerci.......

De ceva timp incerc o multime de lucruri, dar iata ca nici unul nu se potriveste cu mine.
      Incerc sa mananc, dar nu ma pot bucura de savoarea mancarii.Mancarea atat de scumpa facuta de mama, care o savuram, acum nu ma mai linisteste, mancarea gatita de mine nu are nici un gust,nici sarata, nici dulce, nici acra, nici amara.
    Incerc sa respir, dar nici un aer din orasele prin care trec nu-mi prieste.Toate au ceva in ele care nu ma lasa sa respir din tot sufletul.
    Incerc sa dorm. Forta mea regeneratoare somnul a disparut.Pernele sunt prea tari sau prea moi.Visele prea multe sau prea ciudate ca o pelicula de care nu stiam ca exista in subconstient.
   Chiar si mersul a devenit o incercare.Incerc sa merg, sa ma bucur de fiecare pas care-l fac, multumindu-i lui Dumnezeu ca pot sa fac lucru asta singura.Dar mersul meu nu are in el....este un mers de GPS.Urmareste hartile mentale a locurilor pe care le are in memorie.Stanga, inainte, dreapta pe langa fantana, prima la dreapta si prima la stanga etc.
   Incerc sa ma rog, dar rugaciunile mele sunt goale.Dumnezeu m-a parasit incat nu-i mai recunosc caldura.
Totul a devenit o incercare continua de a reveni la normal.Normalitatea mea s-a ascuns.Nu stiu de unde s-o iau.Si aici intervine neputinta.Cum revin la normalitate?
 Cred ca numai incercand.
  

FRICA DE NOI

   Iata cea mai mare frica- frica de noi insine. Nu am descoperit la care dintre fobii se poate inscrie, nu stiu daca o putem considera fobie, cel mai probabil ....NU. Cu siguranta nu avem fobii in capul nostru, daca le-am avea, sau le-am constientiza atunci am aveam simtomatologia specifica acestui tip de boala.
  Cred ca e bine ca nici nu constientizam, dar putem s-o ingnoram la nesfarsit? Oare cand ne dam seama ca ceva nu e in ordine?
  De cate ori nu ne-am luptat cu anumite decizii, amanadu-le fiindu-ne teama de efectele lor asupra noastra, asupra vietii cu care ne-am obisnuit, asupra cercului in care traim? Fiecare avem locul nostru si gradul de siguranta al fiecaruia creste proportional cu deciziile bune pe care le luam.Dar ce facem cu deciziile pe care am vrea sa le luam, dar nu o facem din cauza fricii ?!
  Ce facem daca am iesi din sfera noastra de control? daca am deveni voit vulnerabili ?Cati riscam sa facem pasul in afara cercului? Am risca sa ne placa.Am risca sa descoperim lucruri noi despre noi, lucruri pe care nu neaparat ar fi tocmai in regula cu imaginea proprie. Si atunci de ce sa riscam? De ce am risca sa aflam lucruri poate mai putin acceptabile, nu de catre altii ci de catre constiinta noastra?
   Probabil cel mai multi prefera sa lupte cu noile ganduri ignorandu-le.Dar asta nu le va face sa dispara. Vor ramane acolo si vor iesi cand ne va fi lumea mai draga, cand de fapt siguri si increzatori in propriile valori construite cu greu de-lungul anilor, ne vom izbii de vulnerabilitatea nemiloasa a acelor ganduri si decizii pe care am ezitat sa le luam.Decizii de care ne-a fost teama.Mai devreme sau mai tarziu isi intind aripile violacii asupra cercurilor noastre.
  Cat de simplu ar fi sa nu ne ascundem de noi insine, ci sa ne acceptam asa cum suntem si nu asa cum ne dorim sa fim....